Informații legale
Politica de cookies
Actualizat la 26 octombrie 2026
Ce sunt cookie-urile
Fișiere mici pe care un site le lasă în browser, ca să-și amintească ceva între două pagini: de exemplu, că v-ați logat. Legea (Legea nr. 506/2004 și regulile europene) cere acord doar pentru cookie-urile care nu sunt strict necesare. Toate ale noastre sunt strict necesare.
Cookie-urile noastre
| Nume | La ce folosește | Pentru cine | Cât durează |
|---|---|---|---|
better-auth.session_token | Vă ține logați în cont, ca să nu primiți un link nou la fiecare pagină. | Cei care au cont, după logare | 30 de zile |
rsvp_{linkul invitației} | Ține minte că ați răspuns deja la o invitație, ca să vă puteți modifica răspunsul în loc să trimiteți unul nou. | Invitații, după ce răspund | 400 de zile |
inv_ok_{linkul invitației} | Ține minte că ați scris corect parola unei invitații, ca să nu o scrieți la fiecare deschidere. | Invitații, la invitațiile cu parolă | 60 de zile |
better-auth.admin_session | Cât cineva din echipă e în contul unui client pentru suport, ține minte contul de administrator în care se întoarce. | Doar administratorii | cel mult o oră |
sidebar_state, studio_theme | Țin minte dacă meniul panoului de administrare e strâns și dacă e pe modul întunecat. | Doar administratorii | 1 an |
Niciunul nu e citit de alt site și niciunul nu conține date despre ce faceți pe alte site-uri.
Aplicația de pe telefon
Dacă puneți contul pe ecranul telefonului, browserul păstrează fișierele site-ului (stiluri, scripturi, imagini) și o pagină pentru când nu aveți internet, ca aplicația să se deschidă repede. Acolo nu se păstrează date despre invitați sau răspunsuri: acelea vin mereu de pe server. Le ștergeți odată cu datele site-ului, din setările browserului.
La plată
Plata se face pe pagina Stripe (checkout.stripe.com). Acolo Stripe folosește cookie-urile lui, pentru siguranța plății și prevenirea fraudelor, după politica de cookies Stripe.
Cum le ștergeți
Le puteți șterge oricând din setările browserului, la „Confidențialitate” sau „Date de navigare”. Dacă le ștergeți, va trebui să vă logați din nou, iar la o invitație deja completată veți putea trimite un răspuns nou în loc să-l modificați pe cel vechi.
Dacă se schimbă ceva
Dacă vom adăuga vreodată statistici sau alte cookie-uri care nu sunt strict necesare, vă vom cere întâi acordul și vom actualiza această pagină. Mai multe despre datele voastre găsiți în politica de confidențialitate.